Reprezentative

un alt poem de 15 versuri

e din ce în ce mai greu

să nu te identific

în visarea mea asumată

de ieri, de azi, de mâine.

 

chipul tău se rostogolește

ca într-un joc de oglinzi

în care aduni senzații și sensuri.

uneori,

îl fixez pe luciul unui pahar de vin

ca o realitate echivocă

și, mult înspre seară

îl înfășor într-o lumină de coală albă

și (te) naște.

 

o picătură efervescentă 

căzută din apele primordiale 

 

md

Reclame
Reprezentative

o mie de ani

n-am mai fost pe aici de o mie de ani

de când orașul era tot un praf

și necunoscute te pândeau la fiecare colț

în fiecare stație te puteai îndrăgosti

cel puțin o dată

 

serile erau toate numai corzi și clape

și câteva bănci care luminau zgomotos

cărările se terminau tocmai spre dimineață

și puteai atât de ușor să te rătăcești

în altă casă în alt așternut

care mai de care mai răcoros și apoi

după ce te spălau de toate păcatele

și te iertau pentru ultima oară

ochii aceia te pierdeau pentru încă o mie de ani

destul de puțin timp pentru a fi fericit.

 

md

poeții

adesea invizibili,

poeții se nasc, trăiesc, mor

printre și alături de noi.

acei creatori care simt viața,

acei rebeli care văd altfel,

acei vecini care nasc fraze zburătoare,

acei oameni care fac mereu pasul riscant

dar adevărat

se dizolvă prea des

în ura și neînțelegerea altora

deși

sunt aproape întotdeauna cei mai

îndrăgostiți de lume, de viață.

md

a mea

cu fiecare vers

cu fiecare înghițitură de cafea

te (re)descopăr din ce în ce mai mult.

conștientizez că tu

ești

acea forță călăuzitoare

despre care se spune

că poate schimba lumea

acel nedescoperit remediu

pentru singurătate

– un fel de boală acută a inimii

acea poartă către infinit

(firește, un alt infinit)

prin care pășesc adesea

// fără menajamente

pentru a mă cunoaște

tu ești poezia mea.

md

tea

relaxată și în pulover albastru

tânără și strălucitoare. din staniol.

în seara aceea am fost incapabil

să delimitez realul de nebunie.

balneoclimaterică era așezarea

iar tu brunetă și-n blugi, cu picioare.

am închis ochii. am văzut

cum îți adâncești mâna delicat de albă

în cutia mea toracică

și-mi faci inima să bată ca un motoraș

am râs

am vorbit

am plătit

pe cer răsăreau stele de jucărie.

md

uneori…

uneori vorbeam extrem de rar

de parcă ne căutam fiecare cuvințel

și-l înfofoleam în pelerine de ploaie

și-n cel mai des întuneric

ca să nu se scurgă

md

truism

e cel mai întuneric înainte de răsărit.

Fotografie de Ana Lăcătușu